Adolf Hitler, fanul zero al fotbalului

Adolf Hitler, fanul zero al fotbalului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Potrivit cotidianului britanic Times, dictatorul german este cel mai oribil suporter pe care l-a cunoscut sportul-rege. Se știe că Hitler suferea pentru Schalke 04, club pe care l-a sprijinit pe față după accederea sa în funcția de cancelar al Reich-ului, în 1933. Potrivit aceleași surse, pe locul cinci îl regăsim pe Osama Bin Laden și, abia pe poziția a 17-a, pe Benito Mussolini, "tifoso della Lazio."

Ciudățenii și în continuare

Pe lista "Times" îi regăsim, în afara oamenilor politici, pe Wayne Rooney, Sylvester Stallone sau frații Gallagher (Oasis). Spre exemplu, Wayne Rooney, cunoscut ca suporter al lui Everton, ar trebui exclus din start, fie și dacă ținem seama de transferul său la Manchester United.

În ceea ce-l privește pe "Rocky", știm cu toții cât de mult se pricep yankeii la fotbal, iar băieții de la Oasis sunt declarați fani Manchester City, deși locuiesc la Londra. De parcă nu ai putea fi fanul Stelei sau al lui Dinamo și să locuiești la Iași…

Deși nu suntem de acord cu clasamentul, cu atât mai puțin cu motivațiile pentru care X sau Y se află pe cutare sau cutare poziție, ne-am gândit că nu ar fi rău să vedeți felul în care văd alții niște situații în care noi, de exemplu, nu ne-am fi aventurat. De exemplu, noi l-am fi pus pe Nicolae Ceaușescu, fanul Stelei sau pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, un suporter declarat al Rapidului din Giulești. Și, cel puțin în cazul României, am putea să continuăm, lista cu oameni mai mult sau mai puțin politici care au populat tribunele mioritice fiind, credeți-ne, extrem de lungă…

Iată-i, cu rezervele de rigoare, pe "cei 50":

1. Adolf Hitler, dictator (Schalke 04, Germania)

2. Rusell Brand, comic englez (West Ham, Anglia)

3. Jon Gaunt, ziarist englez (Coventry City, Anglia)

4. Nick Hornby, scriitor englez (Arsenal, Anglia)

5. Osama Bin Laden, terorist saudit (Arsenal, Anglia)

6. Robbie Williams, cântăreț englez (Port Vale, Anglia)

7. Zeljko ‘Arkan’ Raznatovic, lider paramilitar sârb (Steaua Roșie, Serbia)

8. Meat Loaf, cântăreț englez (Hartlepool United, Anglia).

9. Piers Morgan, ziarist englez (Arsenal, Arsenal)

10. Sean Bean, actor englez (Sheffield United, Anglia)

11. David Cameron, politician britanic (Aston Villa, Anglia)

12. Michael Jackson, cântăreț american (Exeter City, Anglia)

13. Tom Hanks, actor american (Aston Villa, Anglia)

14. Ant și Dec, comici englezi (Newcastle, Anglia)

15. Delia Smith, bucătăreasă englezoaică (Norwich City, Anglia)

16. Elton John, cântăreț englez (Watford, Anglia)

17. Amy Winehouse, cântăreață englezoaică (Aston Villa, Anglia)

18. Alan Green, ziarist englez (Macclesfield Town, Anglia)

19. Mick Hucknall, cântăreț englez (Manchester United, Anglia)

20. Sylvester Stallone, actor american (Everton, Anglia)

21. Chris de Burgh, cântăreț britanic (Liverpool, Anglia)

22. Jim Bowen, comic englez (Blackburn Rovers)

23. Gordon Brown, prim ministru al Marii Britanii (Raith Rovers, Scoția)

24. David Beckham, fotbalist englez (LA Lakers, baschet, SUA)

25. Heather Mills, fost model, englezoaică (Sunderland, Anglia)

26. Tim Lovejoy, om de televiziune (Chelsea, Anglia)

27. Benito Mussolini, dictator (Lazio, Italia)

28. Basil Brush, peruchier englez (Hull City, Anglia)

29. David Mellor, politician englez (Chelsea, Anglia)

30. Ross Kemp, actor englez (West Ham, Anglia)

31. Cerys Matthews, compozitoare galeză (Swansea City, Gales)

32. Pete Doherty, muzician englez (Queen’s Park Rangers, Anglia)

33. DJ Spoony, prezentator englez (Liverpool, Anglia)

34. Status Quo, grup musical englez (Tottenham, Anglia)

35. Hugh Grant, actor englez (Fulham, Anglia)

36. Gary Rodhes, director de bancă englez (Manchester United, Anglia)

37. Derek Smalls, muzician englez (Shrewsbury Town, Anglia)

38. Mel B, dansatoare englezoaică (Leeds United, Anglia)

39. Noel Gallagher, muzician englez (Manchester City, Anglia)

40. Liam Gallagher, muzician englez (Manchester City, Anglia)

41. Ricky Hatton, boxer englez (Manchester City,Anglia)

42. Wayne Rooney, fotbalist englez (Everton, Anglia)

43. John McCririck, comentator TV englez (Newcastle, Anglia)

44. Zoe Ball, prezentatoare englezoaică (Manchester United, Anglia)

45. Kelly Jones, cântăreț galez (Leeds United, Anglia)

46. Jon Anderson, cântăreț englez (Accrington Stanley, Anglia)

47. Timmy Mallett, prezentator englez (Oxford United, Anglia)

48. Morrissey, cântăreț englez (Milwall, Anglia)

49. Brian McFadden, cântăreț irlandez (Coventry City, Anglia)

50. Bernie Ecclestone, magnatul Formulei 1, englez (Chelsea, Anglia)

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%:
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%: "Va fi prezentat…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich:
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×